Povestea mea….Colin David Shaw

Tatăl meu a lucrat toată viața în domeniul de transport public din Londra. Pasiunile sale au inclus căi ferate și trenuri și am fost crescut cu ele. Primul meu trenuleț l-am primit la a 4-a aniversare, dar nu mi s-a permis să-l ating singur până la 6 ani, trenul fiind mai mult o machetă decât o jucărie. Locomotiva, aburoasă desigur, încă o am!

Tatăl meu nu a condus niciodată mașina, când am călătorit în vacanță, fie în Anglia, fie în Europa, de obicei era cu trenul.  M-am născut în 1957 și am prins ultimii ani de locomotive cu aburi în Anglia.  În liceu făceam naveta zilnic cu trenul timp de 20 de minute, apoi pe jos sau cu autobuz, liceul fiind departe de casă.

După o perioadă de aproximativ 15 ani în Anglia, timp în care pasiunile mele erau mai mult cu fetele sau mașini de epocă, m-am întors la căi ferate și trenuri, dezvoltând un interes puternic pentru tot ceea ce înseamnă ecartament îngust. Cam în acea perioadă, în iarna 1992 – 1993, am făcut prima mea vizită în România, ca turist pe pachetul de schi de la Poiana Brașov. Nu prea am reușit să schiez, așa că am fugit de la școala de schi pentru a prinde trenul de la Brașov la București. Pe lângă peisajele de iarnă de la munte, frigul extrem și o țară cam în genunchi din punct de vedere economic și politic, un medic pensionar și soția sa cu care am vorbit în tren, și o domnișoară româncă din București, m-au impresionat.  Am decis să mă întorc în România cât mai curând posibil.

În primăvara anului 1994 am luat primul loc de muncă în România, lucrând semi-voluntar (adică cu un salariu local) cu copiii din capitală. Fundația mi-a oferit o garsonieră într-un bloc lângă Gara de Nord și am început să călătoresc prin România cu CFR.  Știam deja despre căile ferate forestiere și liniile CFR cu ecartament îngust.  Am reușit să vizitez CFF Vișeu de Sus, Covasna – Comandău și am fost arestat odată (temporar) fotografiind o locomotivă cu aburi în incinta fabricii de cherestea din Stîlpeni!  Am călătorit cu trenuri normale de călători, adică nu cu cele turistice speciale, între Turda și Abrud, Sibiu și Agnița, și de două ori între Târgu Mureș și Lechința.

În vara anului 1996, dacă nu mă înșel, un prieten englez a venit în țară pentru a petrece o săptămână cu mine explorând cu trenul.  Într-o dimineață destul de devreme am ajuns la Târgu Mureș din Maramureș, cu intenția de a continua spre Bistrița luând linia de cale îngustă spre Lechința prin Band. CFR-ista de la ghișeu ne-a explicat că ar fi mai convenabil și mult mai rapid să luam ruta normală prin Luduș și Sărmașu!  Întrucât nu vorbisem foarte bine românește la acea vreme, cu greu am reușit să-o convingem pe CFR-istă că vrem să mergem cu ruta prin Band pentru că suntem nebuni după căile ferate înguste!  Până la urmă ea ne-a dat biletele și am fugit în oraș pentru a lua ceva de mâncare pentru călătorie.

După aproximativ o oră ne-am dat seama că trebuie să ne grăbim înapoi la gară. Verificându-mi buzunarul pentru biletele prețioase, nu le-am putut găsi, se părea că le pierdusem undeva în centrul orașului.  M-a fost teamă, speriat chiar, că va trebui să explic dinou la ghișeul gării că mai doresc încă 2 bilete la Lechința pe linia de ecartament îngust!!  Cu toate acestea, am avut mare noroc, refăcându-ne traseul prin oraș, ne-am găsit biletele pe trotuar lângă un chioșc de covrigi de pe strada principală.

Am lucrat cu copiii în România un an și jumătate în capitală, apoi încă doi ani la țară pe Pasul Oituz și la Onești.  Am cunoscut stilul de viață al țăranilor și am început să învăț mai bine limba română.  Am avut acces la o mașină ARO 10 cu care am explorat mai mult în țară, mai ales la munte.  În 1996 am lucrat ca profesor de engleză (totuși necalificat!) la Onești, după care am început să lucrez în turismul rural românesc.  În 1997 am înființat o activitate în turism specializată pe ecoturism și turism de natură și cultură rurală.  Ideea mea a fost să lucrez așa încă un an în România și apoi să mă întorc în Anglia.  Nu prea știu ce s-a întâmplat, dar în 2018, după alți 20 de ani, m-am „trezit”, luând totuși turiști străini, vorbitori de limba engleză, în excursii prin România prin natură, la munte și, bineînțeles, cu trenul – mai degrabă cele de ecartament îngust.

Între timp, am căutat mult timp șansa de a mă implica mai mult în voluntariat cu căile ferate forestiere și altele cu ecartament îngust în România.  Eventual, cândva în 2008, am fost invitat la Vișeu de Sus de cei din partea turismului CFF, pentru a-i ajuta cu promovarea lor în limba engleză pe net și prin pliante. Mai mult, mi-au propus să organizez o școală de engleză timp de o săptămână de două ori pe an, pentru personalul lor.  În cele din urmă, școala noastră se numea „Trengleza” și avea loc mai des în tren în timp ce mergea, decât în sala de clasă.  Am susținut aproximativ 15 astfel de evenimente până m-am retras din turismul din România și m-am întors în Anglia ca pensionar.  După peste 25 de ani în România, mi-a fost foarte greu să mă întorc în Anglia, totuși cu Brexit și apoi cu Covid, cred că a fost decizia corectă pentru mine.  Dar sufletul meu rămâne în România și Ardeal!

După acei câțiva ani în București, Oituz și Onești, în toamna anului 2000 m-am mutat la Brașov.  Mai târziu, în 2007, am luat o casă săsească într-un sat de lângă Brașov.  Fie într-o călătorie cu turiștii mei, fie în drum spre Maramureș pentru a preda limba engleză la CFF Viseu, am trecut deseori prin Teaca.  Odată, am prins chiar echipa ridicând șinele, împreună cu traverse, între Teaca și Lechința, dar nu știam atunci că nu era o echipă autorizată CFR!  De multe ori mă opream câteva minute la Teaca pentru a vorbi cu șeful de gară sau pentru a vedea cum stau lucrurile cu locomotiva 764.053.  Mi-au adus aminte de cele două călătorii cu trenul către Lechința prin Raciu și Teaca.

În ultimii mei ani în România, pe lângă implicarea mea voluntară la CFF Viseu, m-am implicat din când în când și cu grupul lui Mihai Blotor la Cornățel. Înapoi în Anglia din 2018, am decis să încerc să fac ceva concret pentru CF-urile înguste din România.  Când a murit în 2019, tatăl meu mi-a lăsat o sumă neașteptată de bani.  Trăiesc modest și nu am copii, așa că am decis să donez o parte din acești bani prin testamentul meu către una dintre căile ferate înguste cu care am fost implicat, și anume Vișeu, Cornățel și / sau Teaca.

Luna trecută, un coleg englez mi-a atras atenția asupra licitației CFR / SFT de locomotive și vagoane pe cale îngustă și mi-am dat seama cât de important ar fi ca grupurile din Cornățel și Teaca să prindă cel puțin cele două locomotive ale acestora.  Din ceea ce am înțeles cumva am stărnit acțiuni pentru a sponsoriza locomotiva 764.158 pentru cei de la Cornățel, dar în cele din urmă au primit alte donații și nu au avut nevoie de ajutorul meu.  Atunci am decis să vă trimit suma necesară, pe lângă alte fonduri pe care le aveți deja, pentru a cumpăra locomotiva 764.053 și cele două vagoane.  Se pare că împreună am reușit!

Din mai multe motive: Brexit, pandemia Covid, vârsta mea și alte obligații, nu am vizitat România în ultimii 2 ani.  Cu toate acestea, anul viitor sper să vă pot face o vizită în Teaca, să vorbim despre planurile voastre pentru calea ferată dintre Raciu și Teaca, să gustăm un vin local și să mai văd din nou trenul nostru!

Vă doresc din toată inima succes în continuare!
Colin David Shaw